(+4) 0740.082.221    (+4) 0730.492.484 feedershop.ro@gmail.com

Nu aveam nicio indoiala asupra eficientei nadei si momelilor Utopia Baits pe orice apa, insa nu putem sa nu ne bucuram atunci cand confirmarile vin sub forma celor de mai jos.  Testele extinse efectuate de noi s-au concentrat pe pescuitul din Romania, insa rezultatele nu s-au lasat asteptate nici dincolo de granite. Urmeaza o poveste de succes…englezeasca.

Iata care cred eu ca este adevarul crud despre posibilitatea practicarii de catre romani a pescuitului in afara granitelor tarii :

Daca nu locuiesti langa granita,  sau intr-o alta tara, atunci pescuitul in alta tara este pur si simplu inaccesibil pentru marea majoritate a pescarilor.

Ebro, Utopia lake, Saint Cassien,  Severn sau Trent…sunt toate denumiri de ape la care cei mai multi dintre noi nici nu indraznim sa visam.

Asa ca ori de cate ori intalnesc pescari romani care ajung sa pescuiasca in tari straine, pe ape mai mult sau mai putin faimoase,  ma opresc si ii pun sa imi povesteasca cum e pe acolo.  E un fel de fetis al meu, traiesc pescuitul prin ei, si imi imaginez cum ar fi daca as pescui si eu acolo… Si stiu ca nu sunt singurul.

Pe George l-am cunoscut personal  cu ocazia unei vizite la magazin, la sfarsitul verii .  Interactionasem putin si pana atunci pe forumul pescarilor de feeder , si pe retelele sociale.  Nu stiam insa  prea multe  despre e si pescuitul pe care il practica.

Stiam doar ca aparea  in cateva poze cu niste platici de peste 2 kg care ma faceau invidios.

Utopia baits in Anglia

Mi-a povestit atunci mai multe , despre faptul ca e  intrat de curand in randul dependentilor de feeder desi pescuise mai multi ani la match si la crap.  Targovistean la origine, traieste acum in  Anglia acolo unde a dus cu el momelile si nadele utopia baits, realizand astfel un pescuit la care noi doar visam deocamdata.

Atunci cand zilele trecute mi-a trimis si cateva poze cu niste frumosi cleni de decembrie, am decis ca trebuie sa va povestesc putin despre partidele sale de pescuit  prin Regatul Unit. Sau sa il las pe el sa va povesteasca. Si daca e musai ..cu placere.  Dar fiindca imaginile spun mai mult decat cuvintele, vom abuza de imagini!

Pescuit la feeder, la clean cu Utopia Baits

nada utopia in Anglia

„Am un feeder team daiwa 12 q (lanseta)  si un tdr 3000 ca mulineta.  Cosulete mesh de 20 gr drennan si fir toray.br  0.21+strună fluorcarbon suplex de 0.15 de la  Drennan”
Printre clenii care au avut toti peste kilogram, s-a „strecurat” si o „micuta” rosioara:
rosioara la feeder cu nada utopia baits
„Nada Utopia fish&krill,  vierme mult si cânepă destulă adăugată.  ..Am găsit o zona nepescuita pe un râu micuț ca debit dar are peste destul se pare. ”
clean la feeder cu nada Utopia
Eu unul nu pot decat sa inchid ochii si sa imi imaginez drilul cu asemenea „clenuti”.
cleni la feeder cu nada utopia
Insa George nu prinde doar   rosioare si cleni mari.  Asa cum va spuneam , initial ne-a „imbolnavit’ cu platicile  pe care le are in palmares.  Apoi cu lini precum acesta:
lin la feeder cu momelile utopia baits
si cu rezultatele excelente ale partidelor sale:
platici si lini prinsi cu utopia baits
Anul trecut (in 2016), cand abia le lansasem pe piata , George a testat eficienta momelilor mini pop-up,   produse de noi .  Iata ce ne spunea atunci:

„Salutare!Cateva poze din iarna si cateva capturi pe diferite locatii.Platica cea mare 2,2kg pe method small iar ca momeala la carlig mini pop-up utopia krill. „

nada utopia baits in regatul unit

nada utopia baits in uk

dar si in 2017 , in primavara a avut ocazia sa repete figura. Intai in martie:

” Ieri 4 martie pe o zi cu frig si ploaie mi-am depasit recordul la platica cu o „frunzulita”de 3,100kg :D

platica record la nada utopia baits

Pescuitul a fost la method si la carlig acelasi mini pop- up Utopia Baits cu aroma de krill ;).

paltica la utopia krill

Am pescuit cu 2 lansete una pe cosulet si cealalta la method. Pe langa platica a mai intrat si un crap de 6 kg altul de 3,5 si destule rosioare la cosulet :D

crap la pop-up utopia

 

… Apoi din nou , in Aprilie:

 

selectie la paltica cu momeli utopia

caracuda la nada utopia baits

„Sambata am pescuit pe o balta din zona unde locuiesc,Blue pool ii spune,numele venind de la culoarea apei care este foarte limpede. Am pescuit la cosulet dar si pe method.Nada folosita a fost un fishmeal amestecat cu micropelete de krill 2 mm. Cel mai bine a mers pe method unde am folosit la carlig pop-up Utopia de diferite arome.Am luat 2 platici la cele cu aroma de ciocolata alba iar linii si celelalte platici au intrat pe cele cu aroma de krill si tutti frutti .

Pentru montura la method am ales un carlig mic(tubertini serie 805 nr.16) si struna scurta 6 cm(daiwa j braid x8-0.10mm)deoarece am vrut ca pop-up -ul sa fie ridicat de pe substrat jos avand ceva vegetatie si pietre cu multa scoica.Am mai scapat cativa lini nereusind sa ii intorc din „furia”lor reusind sa imi taie montura intre scoicile de pe substrat.O zi frumoasa pentru aprilie aici,astept sa se mai incalzeasca si pestii sa devina mai cooperanti :) (in special linii)”

platica mare la Utopia Baits

Tot anul acesta , a testat din plin si nadele noastre, cu rezultate notabile, putem afirma.  Avem ca exemplu doua partide din toamna..

„Salutare dependenti de feeder!

In luna august (2017 n.r.) am fost in vacanta in tara si nu am putut rata ocazia de a lua cu mine cateva pungi de nada Utopia Baits si mini pop-up-uri de la acelasi brand cu gandul de a le testa aici in U.K :) Din partidele facute aici am observant ca pestilor le este mai pe plac nada de tip fishmeal de aceea in prima partida am optat pentru nada fish&krill.

nada utopia baits fish and krill in Anglia

Mi-a placut ca este o nada de culoare mai inchisa ceea ce este un avantaj pe baltile de aici unde eu pescuiesc deoarece majoritatea au apa destul de limpede. Precizez ca aceste balti sunt semi-salbatice nefiind „fishery” sau carpodroame.

Pescuitul l-am inceput pe cosulet si la carlig vierme rosu si galben in combinatie,  ca apoi sa trec pe method si mini pop-up-uri de diferite arome, cel de krill fiind castigator :D

Rosioare si hibrizi de platica au intrat primii pe vad ca apoi cateva platici sa li se alature la „ospat”. Daca la inceput rosioarele trageau imediat am preferat sa schimb pe method si pop-up,trasaturile au venit mai rar dar pestii au fost mai calitativi.

pescuit la feeder cu nada utopia baits

Utopia baits prinde platici mari in Anglia

Am prins si 3 ciortani frumosi dar I-am eliberat imediat dupa poza,pe aceasta balta nefiind permisa retinerea crapului de orice dimensiune in juvelnic.

Ciortani prinsi in Anglia la Utopia Baits

 

prins la Utopia Baits

Ca si concluzie finala nada mi-a lasat un „feeling” placut fiind usor de preparat si nu in ultimul rand pe placul pestilor de aici :D

partide memorabile cu Utopia bits

Vor urma si alte teste cu aceleasi nazi pe alte balti si conditii diferite „

Si intradevar George a mai efectuat si alte partide , dintre care o amintim pe una mai recenta, din Noiembrie.

Pescuit la feeder cu nada Utopia Baits, in Noiembrie

Salutare! Am revenit cu o alta partida pe alta balta .

De aceasta data am ales sa pescuiesc la method feeder dupa crap si sa incerc o combinatie din ambele nazi UB.

nada utopia baits in UK

Asadar la 1 kg de nada am folosit aprox.75% meat&wheat,20%fish&krill si restul micropellete 2 mm krill.In acea zi a batut vantul foarte tare iar eu am inceput pescuitul tarziu dupa ora 12.

pescuit in noiembrie 2017 cu utopia baits

Am nadit cam 10-12 method-uri iar dupa jumatate de ora am avut si prima trasatura.La carlig am folosit ca momela doar pop-up-uri UB krill si squid.

Crap prins cu Utopia Baits in Regatul unit

 

„Am prins 11 pesti printre care si 2 caracude frumoase una dintre ele cu inotatoarele voalate:”

o frumoasa caracuda voalata prinsa cu Utopia Baits

caracuda voalata prinsa cu Utopia Baits

 

Ca si concluzie, citez de data asta dintr-un alt prieten de-al nostru,  Solzescu :

„Felicitari pentru partida, super pesti. Si falduri din astea de inotatoare „festive” nu am mai vazut decat la pesti de acvariu :) Nu te opri din pescuit, pozat si postat. Please!!!”

Ii multumim si noi lui George ca ne impartaseste experientele sale si indirect,  ia cu el la pescuit pe meleagurile  Albionului.

Daca ai o poveste asemanatoare, nu ezita sa ne contactezi!

Despre partide de pescuit efectuate cu nadele si momelile Utopia Baits, mai puteti citi si pe blog! Sau urmariti fotografiile din galeria de imagini !

Fir intins!

 

Pin It on Pinterest

Share This